Schimbări la vârf în cadrul Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA)

 

Bucuresti, 27 Aprilie 2015

În cadrul Adunarii Generale a Membrilor din data de 22.04.2015 s-au decis o serie de schimbari importante atât la nivel de conducere a Asociatiei, cât si la modul de organizare a Consiliului Director.

Astfel, Catalina Dragomir, reprezentând compania Vestas CEU România, a fost aleasa noul Presedinte al Consiliului Director RWEA.

Catalina Dragomir este din 2010 Director General  al Vestas CEU Romania, societate membra RWEA înca de la înfiintare. Absolventa a Institutului Politehnic din Bucuresti, detine din 1998 un MBA în Dezvoltare Economica la INDE, Bucuresti.

„Sunt onorata sa accept aceasta pozitie în cadrul RWEA. Avem lucruri importante de realizat în cadrul Asociatiei si sunt convinsa ca industria eoliana are nevoie de voci puternice care sa o sustina. Misiunea pe care mi-o asum este sa aduc aceste voci alaturi de RWEA transformând-ne  într-o voce unitara a industriei, voce care, prin eforturile sustinute ale membrilor si partenerilor sai sa promoveze interesele sectorului eolian din România. Obiectivul RWEA este de a fi un partener activ si constructiv al jucatorilor din sectorul energetic” a declarat noul Presedinte al RWEA.

Structura bazata pe trei niveluri

Consiliul Director al RWEA a fost reorganizat si va fi format din reprezentanti din toate cele trei niveluri ale noii structuri.

Astfel din noul Consiliu Director fac parte: EDPR, CEZ Group, Vestas CEU România, GDF Suez, Enel Green Power – reprezentanti ai primului nivel. Verbund si Crucea Wind/Steag sunt membrii ce vor reprezenta nivelul al doilea iar Monsson Alma si AXPO vor fi reprezentantii celui de-al treilea nivel al Asociatiei.

De asemenea Sebastian Enache – Monsson Alma a fost votat Vicepresedinte iar Ionel David va ocupa pozitia de Director Executiv.

Aceasta reorganizare a avut ca principal obiectiv impulsionarea Asociatiei, o mai clara organizare a membrilor sai si crearea unui forum decizional care sa reprezinte toate zonele de interes ale industriei eoliene din România.

ASOCIATIA ROMANA PENTRU ENERGIE EOLIANA

prin Consultant Relatii Publice

Iulia Borsan | Noizz Advisors | e-mail: iulia.borsan@noizzadvisors.com | tel: +40 728 113 477