Anunțuri

Interviul Dl. Adrian Borotea, vicepresedinte al RWEA, in cadrul Conferintei Green is the new digital

Dl. Adrian Borotea, Vicepresedinte al RWEA, a declarat urmatoarele in cadrul Conferintei GREEN IS THE NEW DIGITAL organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 9 septembrie 2022: „Asociația noastră are aproape 50 de membri, de la 30 în urmă cu un an, pe fondul creșterii interesului investitorilor străini care au venit în România, al dezvoltatorilor, al producătorilor de turbine, care au văzut cu mare încredere potențialul regenerabil, în special, de energie eoliană al României, dar și cu încredere stabilitatea și predictibilitatea legislației, lucru care, din păcate, din când în când, mai șchioapătă. Sperăm ca acești investitori să rămână în continuare și să găsim soluții la probleme care apar. Ceea ce ne dorim și ceea ce trebuie subliniat este că energia eoliană are un impact pozitiv, în sensul că pune o presiune foarte mare asupra prețului energiei. De ce? Pentru că energia eoliană se produce atunci când vântul bate și, în acele momente, producătorii de energie eoliană licitează aproape de zero lei pe MWh, în ideea de a nu pierde această resursă gratuită de energie. Atunci când vântul bate, energia eoliană este cea care închide curba de consum, iar prețul pe piață scade foarte mult, ceea ce este benefic pentru toți consumatorii de energie din România. ANRE a precizat că, în lipsa energiei eoliene, prețul pe piață al energiei ar fi fost mai ridicat cu 30%. Ponderea energiei eoliene ajunge la 25%. Iarna, pe fondul creșterii numărului de zile cu vânt, ponderea energiei eoliene crește. În prezent, avem instalați circa 3.000 de MWh de energie eoliană, cu o producție curentă de 2.000 de MWh. Până în 2030, planurile de investiții vor majora capacitatea de producție instalată la 6.500 de MWh, dacă vom păstra o legislație în care investitorii vor avea încredere și și-o vor păstra. Avem proiecte nu numai în Drobogea, ci și în sudul Moldovei, în Banat, de-a lungul Dunării, în zone unde viteza vântului este interesantă pentru investitori. Avem proiecte cu stocare, pentru că lipsa stocării provoacă dezechilibre pe piața de energie, care sunt acoperite la prețuri ridicate. Purtăm discuții pentru a convinge companiile să producă turbinele și alte componente în România. Analizele de cost ale producătorilor sunt avansate și să sperăm că vor decide favorabil. Investitorii care au venit în România pe proiecte eoliene au apreciat stabilitatea politică, legislația din domeniu și potențialul acestui tip de energie, plus regulile din UE, care favorizează această categorie de proiecte. Avem colegi din asociație care vor să acceseze fondurile disponibile prin PNRR, au depus deja dosarele de finanțare și sperăm ca, în următoarele 2-3 luni, să primească vești favorabile. De când avem intrate în funcțiune proiectele eoliene, în ultimii 10-12 ani, vântul și-a schimbat viteza și direcția, lucrurile sunt în continuă schimbare.” Evenimentul complet poate fi urmarit aici: https://www.youtube.com/watch?v=X8skX8rZUFo&t=8427s